Dr. Gabriela Florentina Mut-Vitcu

Medic Specialist Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice; Psiholog Clinician; Doctor în Științe Medicale

EXPERIENȚA  PROFESIONALĂ

Cel mai mult în viață mi-am dorit să fiu părinte și medic. Cel mai mult îmi place să citesc.

Cel mai mult mă străduiesc să fac sport și să mănânc sănătos chiar dacă nu întotdeauna îmi place, dar…vreau să trăiesc și să mă bucur de viață. Am trăit mare parte din timp la Sibiu unde am făcut școala, apoi m-am mutat în Timișoara unde mi-am întemeiat o familie și profesez.

În perioada 1988-1992, am urmat cursurile secției de Informatică a Liceului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. Între anii 1992 și 1998 am fost studenta Facultății de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Papilian” din Sibiu, iar în 2007 am absolvit Facultatea de Sociologie și Psihologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

În 2009, am primit prin studiile masterale titlul de psiholog clinician.
Din 1998, am profesat ca medic stagiar în cadrul Spitalului Județean Sibiu, iar în perioada 2012-2016, am lucrat ca medic rezident de Diabet zaharat, Nutriție și Boli metabolice în cadrul secției omonime din Spitalul Clinic Județean de Urgență “Pius Brânzeu” Timișoara.

În perioada 2013-2017, am urmat studii doctorale în cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” Timișoara, finalizate cu titlul de doctor în științe medicale cu tema “Evaluarea relației dintre diabetul zaharat, depresie și boala cardiovasculară”.

Din 2016, profesez în cadrul Fundației Cardioprevent pe post de medic specialist diabetolog, dar și ca psiholog clinician.
În 2011, am obținut atestatul de studii complementare în ecografie abdominală.

De-a lungul timpului, am participat la multiple congrese naționale și internaționale (Sibiu 2010-2015, Brașov 2016, Cluj Napoca 2016, Berlin 2012, Lisabona 2017) cu lucrări și articole publicate în reviste de specialitate. Am beneficiat și de o bursă Erasmus în studii medicale la Lisabona în 1998.