Absolvent în 1990 al Facultății de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și
Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara, după efectuarea stagiaturii și rezidențiatului, devine în 2002
medic specialist pneumolog.
Își începe activitatea în cadrul clinicii de pneumologie al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase
“Victor Babeș” Timișoara, întâi ca medic specialist, apoi din 2008 ca medic primar pneumolog. În
același an, obține titlul de doctor în științe medicale, cu lucrarea “Correlation between systemic and
polysomnographic manifestations of sleep apnea syndrome”.
Din 1996, este angajat al Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara
în cadrul catedrei de Ftiziologie, initial pe postul de asistent universitar, pentru ca în prezent să ocupe
funcția de șef de lucrări. În 2013 obține Atestatul de Studii Complementare în somnologie, precum și
titlul de Expert în Medicina Somnului.
Membru al Societății Române de Pneumologie, președinte al secțiunii de Somnologie al
aceleiași Societăți, membru al Comitetului Executiv al Adunării Societăților Naționale de Somn din
cadrul Societății Europene de Studiu al Somnului, participă la numeroase conferințe științifice cu
articole prezentate în cadrul acestor manifestări sau publicate în reviste internaționale de specialitate.
La Centrul Medical Neoclinic, oferim servicii medicale de înaltă calitate, cu o echipă de specialiști dedicați și soluții personalizate pentru sănătatea ta. Contactează-ne pentru îngrijire de precizie adaptată nevoilor tale.
Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi informații utile despre sănătate, noutăți medicale și sfaturi de la specialiștii noștri.